ANTI- SĂRĂCIE DA, PRO-POMANĂ NU

 

Putem afirma fără rezerve că sărăcia nu bucură pe nimeni, nici măcar pe cei bogaţi. Ea poate fi deplânsă în două moduri. Sărac este şi cel ce flămânzeşte sau boleşte în mizerie, cât şi cel care, prin raportare la ceilalţi, consideră că nu are suficient. Fenomenul îi preocupă deopotrivă atât pe cei care o resimt direct, cât şi pe cei care convieţuiesc în prejma ei. Voi merge mult mai departe şi voi spune că nu este neapărat necesar să te afli în proximitatea sărăciei astfel încât ea să te influenţeze. Îmi aduc aminte de scrierile Prof. Ec. Octavian Jora, care într-unul din  numerele anterioare din Economistul, vorbea despre Avuţia Raţiunii vs. Sărăcia cu Duhul. El considera că un om sărac poate fi ajutat în două moduri: ori îi oferi un rest, ori îi dai un rost. Între aceste două tipuri de ajutor putem sesiza diferenţa extraordinară dintre o pomană făcută dintr-un prisos, în comparaţie cu ajutorul acordat în sensul facilitării unei minime auto-susţineri. În acest context, polticile anti-sărăcie, cele menite să reducă prin taxare şi impozitare capitalul productiv al celor care îl utilizează (adică bogaţii), riscă să aibă un efect de boomerang. Problematica sărăciei este simultan şi individuală, şi comunitară, şi naţională, şi globală. Într-o primă fază, se pune problema dacă politicile guvernamentale îi ajută cu adevărat pe cei săraci. În altă ordine de idei se pune problema dacă oamenii săraci, pot fi într-adevăr ajutaţi. Un ajutor financiar, indiferent de sfera de provenienţă (publică sau privată), trebuie să ţintească o zonă care ulterior să reuşească într-o oarecare măsură să devină auto-sustenabilă. Lucrurile arată foare bine în teorie, însă în practică problemele sunt multiple. Jack Ma, primul miliardar din China dupa topul realizat de Bloomberg, a şocat presa internaţională cu declaraţiile sale referitoare la profilul săracilor. El considera că este imposibil de lucrat cu aceştia, ei fiind din start necooperanţi. Cel mai greu este să deservești oamenii săraci. Dă-le ceva gratuit, vor zice că e o capcană. Oferă-le idei cu investiții mici, vor zice că venitul e prea mic. Spune-le să investească într-o afacere mare, spun că nu au bani. Zi-le să încerce realizarea ideilor noi, spun că nu au experiență. Le spui despre businessul tradițional, zic că e prea greu de realizat. Spune-le că e un nou model de business, ei vor zice că e MLM. Spune-le să își gestioneze un magazin, vor zice că nu au libertate. Când le spui de afaceri noi, spun că e prea riscant. Ei fac ceva la fel, caută des pe google, ascultă de prietenii care sunt la fel de pesimiști, gândesc mai mult decât un profesor universitar și fac mai puțin ca un nevăzător. Doar întreabă-i ce pot să facă. Ei nu au răspuns. În loc inima să bată mai repede, mai bine mai repede să acționezi, în loc să te gândești la ceva, de ce să nu faci la ceea la ce te gândești? Oamenii săraci, sunt căzuți în sărăcie, pentru că toată viața lor au o singură activitate: Să aștepte”, a marturisit acesta, conform eustiu.com.  Dacă am lua în calcul ţara din care el provine, precum şi oamenii cu care a lucrat pe parcursul dezvoltarii afacerilor sale, am putea înclina să îi dăm dreptate. Însă, în acelaşi timp, mai este tot la fel de adevărat un lucru: investiţiile indirecte în sărăcie, ţintite spre educarea persoanelor, astfel încât oportunităţile să nu mai fie privite drept capcane. Întotdeauna Avuţia Raţiunii a învins Sărăcia cu Duhul.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*