Astea tari civilizate: Norvegia vrea sa-i ofere cadou Finlandei unul dintre muntii sai

Ar fi o cehstiune fara precedent, mai ales in goana de azi a natiunilor dupa pamant. ” Este un cadou dat din toata inima de catre norvegieni Finlandei, asa ca nu asteptam nimic inapoi; vrem doar sa le oferim ceva atat de dragut la celebrarea celor 100 de ca tara libera”.

In timp ce Rusia este foarte ocupata sa-si creasca pamantul (de parca nu i-ar ajunge cei 11 milioane de km patrati) prin anexarea Crimeei sau planul lui Donald Trump de a construi un zid prin care sa si-l apere, Norvegia le arata prin acest gest ca nivelul ei de civilizatie il depaseste cu mult pe cel al granzilor.

Asa cum titra ziarul The Independent, Norvegia doreste sa fac cadou un munte, o particica din teritoriul sau Finalndei. ” Ideea mi-a venit inca din anul 1972, atunci cand elaboram un studiu legat de gravitatie in zona de granita dintre cele doua state”, a spus Bjorn Geirr Harsson, un reputat om de stiinta geofizica din Norvegia, cuvinte adresate cu ocazia acestui “cadou inedit”.

” Am vazut atunci ca cel mai inalt punct din Finlanda era la nivelul unui deal, astfel ca, am adresat o scrisoare sincera ministrului pentru relatii externe, prin care i-am cerut ca un eventual cadou din partea Norvegiei vecinilor finalndezi sa fie unul dintre cei mai inalti munti”, a continuat Bjorn.

” In toate colturile lumii gasesti tari care lupta sau produc razboaie pentru a-si mari teritoriile, dar, in cazul special al Norvegiei este ceva diferit, noi vrem sa acordam o particica din ce este al nostru, si mai mult, fara sa ne dorim ceva in schimb”.

Sven Oddvar Leiros, primar al municipalitatii din Kafjord, locul de unde “pleaca muntele”, este intru totul de acord cu aceasta idee fantastica. Mai mult, el considera ca gestul Norvegiei “poate fi un exemplu pentru acele tari care incearca sa strapunga granitele vecinilor lor”.

Ce pot sa spun? Daca ar fi toti ca Norvegia…Cu siguranta, am trai  intr-o lume mai buna. dina cuza asta Norvegia este acolo unde trebuie sa fie: Tara cu cel mai ridicat nivel de trai si locul in care este imposibil sa nu iti placa sa traiesti. Cinste lor!

 

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*