Cand s-au despartit cu adevarat Stiinta si Religia?

La intrebarea “ Cand a intrat religia in conflict cu stiinta?”, cea mai mare dintre respondenti, se vor gandi cu siguranta la celebrele cazuri Darwin, sau la Galilei. Nimic mai fals, ruptura se produsese cu mult mai inainte, astfel ca, in cele ce urmeaza, vom incerca sa facem un pic de lumina in acest sens.

Din cele mai vechi timpuri, omul a fost profund interesat de originile sale și modul în care a apărut, mecanismele prin care a evoluat și locul către care se îndreaptă.  Dintr-un interes special, şi totodată intrinsec de “cunoaștere”, sentiment specific ființei umane, acesta a studiat fără încetare cerul în încercarea continuă de a-și afla locul în acest univers complex și totodată misterios.

Obiectul discuțiilor și totodată al raportului dintre religie și știință, a pornit de la contrarietatea istorică a două paradigme majore, ambele fiind centrate pe apariția și evoluția omului.

Astfel, se poate vorbi astazi, despre o paradigmă a cunoaşterii prin știință, aceea conform căreia omul a evoluat de la starea sa inițială de animal inferior către starea în care se găsește astăzi, conform principiilor evoluției expuse de savanți de marcă precum Darwin sau Dowkins.

De cealaltă parte, avem de-a face cu paradigma religioasă, aceea în care drumul către adevăr porneşte de la atributele intrinseci cu care persoanele religioase sunt înzestrate şi care pot fi definite printr-un alt tip de cunoaştere, dupa cum o numea Kant, un tip de cunoastere a-priori.

În cazul acesteia din urma, explicaţiile legate de apariţia, evoluţia şi dispariţia omului, pornesc direct de la convingeri şi adevăruri revelate de către scrieri religioase, de exmplu Biblia în cazul culturii specifice Vestului. Cu toate că în ambele ipostaze, individul se află în centrul atenţei din dorinţa sa inepuizabilă de a cunoaşte adevărul, diferenţele semnificative rezidă doar din modalitatea căutarii acestuia.

Astfel, motivul pentru care istoria a consemnat de-a lungul timpului atât asocieri cât şi conflicte între cele două, s-a întemeiat pe seama diferenţelor pe care acestea le prezentau în ceea ce priveşte mijloacele prin care îşi expuneau, dezvoltau sau chiar promovau conceptele sau ipotezele.

Majoritatea oamenilor sunt convinsi ca relatia dintre stiinta si religie, a fost dintotdeauna bazata pe conflict. Nimic mai fals. Religia a existat inaintea aparititiei stiintei. Mai apoi, a aparut acea forma de ratiune naturala pura (care ulterior s-a transformat si a evoluat in „stiinta” in cadrul filozofiei naturale autentice).

In acele timpuri, ratiunea naturala si credinta faceau „casa buna” in incercarea de a explica fenomenele.

Totul s-a schimbat insa, odata cu debutul stiintelor din perioada greaca a dezvoltarii lumii. Practic, in aceasta faza, modelul de gandire (ce i-a insotit de altfel si pe celebrii Platon si Aristotel) a continuat si evoluat catre explicarea fenomenelor din Univers prin propria gandire, fara a mai fi necesara invocarea conceptelor de tip metafizic, sau religios. În această fază originară a „ştiinţei”, s-a considerat că omul este conceput în asemănare cu Dumnezeu şi că acesta poate fi descoperit şi înţeles prin mijloacele raţiunii naturale.

In concluzie, acest moment (cunoscut in istorie ca perioada elenistica de dezvoltare a omenirii) marcheaza punctul in care religia si stiinta se despart, si raman asa, pana in timpurile noastre.

In articolele urmatoare vom dezbate  modul in care a evoluat stiinta pe parcursul perioadei elenistice, mai apoi in timpurile descoperirilor arabe, ale Iluminismului vestic si pana in timpurile noastre, cand avem de-a face cu Scepticismul Stiintific Modern, precum si raportarea la religie in cursul acestor etape istorice.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.