Cortina D’Ampezzo : Cea mai frumoasa destinatie din Alpii Italiei

“Pot fi albi ca zăpada, aurii ca soarele, cenuşii ca norii, roz ca trandafirii, negri ca lemnul ars, roşii ca sângele… Mai presus de toate acestea, ce culoare au pentru cei care îi privesc de pe fundul văilor? Alb? Galben? Sidefiu? Cenuşiu? 0 nuanţă de argintiu? Sau paloarea unui cadavru? Sunt pietre sau nori? Sunt adevăraţi sau este un vis?“ Rândurile de mai sus au fost scrise de Dino Buzzati, scriitor de frunte al literaturii italiene din secolul XX, în timp ce privea spectacolul veşnic schimbător şi de neuitat al Dolomiţilor, munţii care sunt „cea mai frumoasă operă arhitecturală din lume”, cum afirma odată Le Corbusier, o altă mare personalitate a secolului trecut.

Pentru frumuseţea lor unică, UNESCO i-a inclus în 2010 pe lista Patrimoniului Mondial. Fără îndoială că Dolomiţii sunt minunaţi în ansamblul lor. 

Dar frumuseţea lor încântătoare stă şi în profilul vârfurilor, în fiecare dintre văile şi satele lor. în mod sigur, turiştii păstrează în suflet un loc anume sau o privelişte din aceşti munţi. Sunt Dolomiţii mai frumoşi iarna sau vara? Şi aceasta este o chestiune de gust – sau de simţire.

Daca esti pasionat de ski trebuie sa stii ca alaturi de Megeve din Franta si Saint Moritz din Elvetia, Cortina D’Ampezzo formeaza acel trio incredibil al frumusetilor de munte. Ele trei sunt probabil cel mai frumoase, scumpe si cautate statiuni de ski din Europa.

Sigur este însă că titlul de „Regină a Dolomiţilor” aparţine localităţii Cortina d’Ampezzo în orice anotimp. Nu e o întâmplare faptul că faimosul Drum al Dolomiţilor, deschis în 1909, a fost menit să facă legătura între oraşele Bolzano şi Cortina; nu e o întâmplare nici faptul că în 1956 aici s-au ţinut primele Jocuri Olimpice de Iarnă „dolomite” şi că valea – înconjurată de piscuri renumite, printre care Tofane, Cristallo, Faloria, Cinque Torri, Becco del Mezzodi, Sorapiss şi Croda da Lago – a fost decorul pentru filmările la altitudine din La Do/ce Vita şi a oferit întotdeauna o combinaţie de sport şi excese mondene stilate, condimentate cu vivacitatea tipic italienească. Mitul Cortinei are în rol principal „o doamnă în vârstă” (care şi-a schimbat doar machiajul ca să pară cumva mai tânără): Cristallo, primul hotel de lux de cinci stele din Alpi, unde s-au născut faimoase poveşti de dragoste şi care a servit ca decor pentru filme de referinţă, primul şi cel mai celebru fiind Pantera Roz, cu Peter Sellers.

Oraşul se mândreşte şi cu o serie de buticuri, restaurante şi localuri de noapte ce ar face de ruşine multe capitale europene. în plus, are una dintre cele mai mari zone de schi pentru coborâre şi fond din Europa şi, în imediata apropiere, magnificul monument natural Tre Ci me di Lavaredo.

Blazonul Cortinei este format dintr-un turn înconjurat de doi brazi pe fondul albastru al cerului. Sub acestea, pe o panglică aurită, apare mottoul latinesc Modo vivo ac tuta quiesco, „Trăiesc simplu şi dorm liniştit“, ceea ce, trebuie să recunoaştem, nu este câtuşi de puţin adecvat pentru un loc precum bijuteria din Ampezzano. Deşi este Regina Dolomiţilor, Cortina se află în Italia, ţară a paradoxurilor şi a frumuseţilor extraordinare.

Simbol al lumii alpine şi al turismului; nu se ştie dacă îi există piscuri mai recognoscibile şi mai fotografiate decât cele trei cunoscu drept Tre Cime di Lavaredo, care marchează hotarul dintre zona Ampezzano din Veneto şi Val Pusteria din Alto Aldige. Cunoscute şi drept cele „trei degete din Dolomia”, aceste piscuri strălucesc în culori incredibile la apus

Vedere uimitoare asupra celui mai impunător masiv din estul Dolomiţilor, Tofane. Se mândreşte cu numeroase pârtii faimoase de schi, câteva trasee de căfărare cu cabluri, trepte de fier, pitoane, scări, dar şi poteci extraordinare pentru drumeţii.

 

Piscina de la Hotel Cristallo, primul hotel de lux de cinci stele din Alpi, deschis în 1901, spune totul despre luxul statiunii Cortina D’Ampezzo.

 

Simbolul Cortinei este turla de la Basilica di San Fillipo e San Giacomo, din secolul al XlX-lea, aflată în mijlocul acestui oraş minur Bazilica e preferata celor care îşi doresc o căsătorie la munte pe fundalul impresionantelor piscuri ale Dolomiţilor.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.