Mai putem vorbi de religie intr-un secol al stiintei? Da!

Studiem fara incetare cerul, incercam sa aflam care este locul nostru in acest Univers complex si misterios. Cu toate acestea, mereu invatam cate ceva, si pe masura ce credem ca ne-am lamurit, alte lucruri ni se dezvaluie si alte intrebari ne incoltesc in minte. Magda Stavinschi, directorul institutului astronomic al Academiei Romane, un reprezentant de seama al mediul stiintific national, se intreba pe buna dreptate de unde survine intotdeaua misterul? Din neputinta noastra de a cunoaste totul, din taine pe care nu le vom descifra niciodata? De ce suntem aici unde suntem? De unde venim? Incotro ne indreptam? Iata doar o parte din noianul de intrebari pe care ni le punem. Stiinta cauta pe buna dreptate, cerceteaza, uneori afla, alteori nu afla, dar niciodata nu inceteaza sa se minuneze, sa se plece in fata misterului.

Cel mai bun exemplu este oferit in acest sens,  chiar de unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai Stiintei, Einstein. Acum un secol, primind o scrisoare din partea unei fetite din cadrul unui colegiu catolic, in care era intrebat ” Oamenii de stiinta cred in Dumnezeu?”, el i-a raspuns:

Oricine este serios implicat în demersurile științei, devine convins că un anume spirit se manifestă în legile universului, unul care este vast superior comparativ cu spiritul omului. În acest fel, urmarea căilor științifice conduce spre un sentiment religios special, care este cu siguranță foarte diferit de religiozitatea cuiva mai naiv...” Albert Einstein (1936).

Bineinteles, in incercarea de a-mi contura propriile pareri, consider ca omul de stiinta nu poate sta indiferent sau cel putin insa, pentru moment, nu poate face abstractie de credintele de tip religios.

Timp de zeci de ani de educatie ateist- stiintifica, am invatat ca totul este materie, ca putem domina natura, ca omul este cea mai puternica fiinta, ca absolut totul poate fi explicat, ca Dumnezeu nu exista dintr-un motiv ” simplu” , existenta lui nu poate fi demonstrata. Ca si cum totul ar trebui demonstrat. Biblia? O carte hazlie..

De exemplu, astronomia a reusit sa patrunda ca niciodata pana in adancul cosmosului. Misiunile spatiale au depasit deja sistemul solar Voyager, altele sunt gandite tocmai pentru a raspunde intrebarilor cosmologice (denumite COBE), iar cele mai multe studiaza fie cosmosul apropiat (in special corpurile din sistemul solar), fie pe cele mai indepartate cunoscute astazi, quasarii. Aceste lucruri, acum cateva decenii nici macar nu puteau fi visate. Cu toate acestea, ele aduc totusi intrebari despre existenta unui Univers inzestrat cu un scop, de un Univers care sa fi avut la baza un arhitect etc..

Noile descoperiri din domeniul chimei, fac ca notiunile se suflet sau spirit sa fie explicate  “simplu” . Crick si Watson in Uimitoarea Ipoteza spulbera practic tot ce stiam despre bucuriile sau tristetile omului, noile explicatii bazandu-se pe comportamentul normal al unui ansamblu complex de celule nervoase si al moleculelor lor asociate.

Progresele pot continua cu descoperirile legate de evolutie, savanti precum Dawkins considerand ca ” in cazul in care Universul ar fi avut un arhitect, el ar fi fost orb”, deoarece toata teoria legata de evolutie poate fi explicata prin producerea de fenomene in Univers pe perioade foarte lungi de timp.

In domeniul fizicii, savantul Sandra Faber, intrebata daca crede ca Universul este inzestrat cu vreun scop, raspunde pe baza experientelor din propria expertiza: ” Totul este un sistem fizic, ce scop ar putea fi aici?”

Dar, cu toate astea, tot stiinta prin consecinta ei directa, tehnologia, dovedeste ca omul are o natura paradoxala. Pe de o parte, avem iluzia ca putem stapani lumea, ca stim sa cream in acelasi timp instrumente distrugatoare ale planetei, dar suntem in acelasi timp atat de fragili, incat o apasare a butonului rosu, poate face ca omul sa nu mai fie nici macar o amintire.

Este nevoie mai mult ca oricand de dialog intre stiinta si religie. Vechile teologii, probabil vor trebui sa se reformeze, altfel vor disparea una cate una sub greutatea descoperirilor stiintifice. Religia trebuie sa existe insa, sub o forma noua, care sa fie in acord cu aceste progrese.

De cealalta parte, stiinta trebuie sa inteleaga ca ea este responsabila cu descoperirile, in schimb, religia fiind responsabila cu a oferi un sens acestora.

In alta ordine de idei, daca ne gandim la problemele de natura ecologica de care este responsabila stiinta, ne dam seama ca este nevoie  mai mult ca oricand de dialog. Explicatia este simpla: S-a ajuns intr-un punct in care actorii principali ori se asculta unii pe ceilalti, deopotriva atei sau oameni religiosi, ori viitorul va fi unul de neconceput pentru toti cei implicati.

 

 

 

Bibliografie: John Haught, Stiinta si Religie: De la Conflict la Dialog, Editura Noua reprezentare a lumii, Eonul dogmatic.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.