Marile organizatii teroriste (Partea 2): ETA – Euskadi Ta Askatasuna

Numele de ETA este practic abrevierea pentru Euskadi Ta Atanasuna, sintagma care in dialectul basc poate fi tradus prin “Pamant Basc si libertate” sau ” Tara Bascilor si libertate” . Este un grup terorist armat care revendica independenta totala a Tarii Bascilor fata de Spania. Dar nu ne este cunoscut cuvantul basc Euskadi, din articolele anterioare despre Bilbao, San Sebastian etc.?

Istoria ETA

ETA a fost înfiinţată în 1959, de un grup de studenţi radicali, nemulţumiţi de combativitatea moderată a partidelor basce tradiţionale. Scopul declarat al organizaţiei este crearea unui stat independent’ ai bascilor, care să cuprindă regiunile locuite de aceştia din nord-vestul Spaniei şi sud-vestul Franţei. Totodată, gruparea solicită ca membrii organizaţiei care au de executat sentinţe privative de libertate să fie transferaţi în penitenciare din regiunea bască.

ETE îşi are originile într-un grup naţionalist, EKIN, format la rândul lui din radicalii proveniţi din Partidul Naţionalist Basc, în timpul dictaturii franchiste. Aceştia, ,proveniţi mai ales din Bizkaia şi Gipuzakao, considerau că PNB este mult prea moderat pentru a pute să susţină cu succes cauza bască. EKIN a fost interesat în obţinerea sprijinului politic al PNB, dar s-a lovit de opoziţia categorică a liderilor acestuia. în 1958, EKIN s-a transformat în ETA, fiind şi singurul grup armat care a apărut în timpul regimului iui Franco.

Primele activităţi teroriste în care a fost implicată ETA datează din 1959 şi au constat în detonarea unor bombe în oraşele Bilbao, Victoria şi Santander. Operaţiunile armate au debutat, cu stângul, în 1961. A fost o încercare nereuşită de a deraia un tren cu veterani din Războiul Civil, care se deplasau la Donostia, pentru a aniversa 25 de ani de la începutul războiului. Poliţia a ripostat cu bareje rutiere, percheziţii, arestări urmate de torturarea suspecţilor, tot arsenalul represiv al unei dictaturii. în consecinţă, mulţi basci au emigrat, dar alţii au ales calea luptei armate alături de ETA.

După moartea generalului Franco, survenită în 1976, democraţia şi-a intrat din nou în drepturile ei, mulţi emigranţi s-au întors în patrie, iar guvernul spaniol a acordat o largă autonomie provinciilor. în Ţara Bascilor s-a constituit un parlament local, iar finanţele şi educaţia au trecut sub control regional; s-a trecut la promovarea limbii şi culturii tradiţionale basce în şcoli. Cu toate acestea, minoritatea bască nu a fost mulţumită (ceea ce era previzibil, de altfel), ei considerând că bascii trebuie să-şi obţină independenţa totală faţă de Spania. în acest scop, şi-au intensificat

campania de violenţă şi teroare, mai ales împotriva forţelor de securitate şi a oamenilor politici.

Fostul premier socialist, Felipe Gonzalez, a încercat o metodă mai puţin democratică pentru a se răfuii cu ETA, înfiinţând o structură para­militară secretă, numită GAL, care a fost răspunzătoare de asasinarea a 28 de persoane, suspectate de apartenenţă la organizaţia bască. După cum era de aşteptat, rezultatele eforturilor GAL au fost nule, aflând astfel şi guvernul spaniol că nu este nici etic şi nici măcar eficient, să răspunzi la teroare tot prin teroare. în 1992, s-a încercat o soluţie mai rezonabilă, purtându-se tratative secrete cu ETA, în Algeria, dar tot fără nici o finalitate. Şase milioane de spanioli au ieşit pe străzi, în iulie 1997. pentru a protesta contra răpirii şi uciderii unui tânăr politician basc, de către ETA şi pentru a forţa guvernul să întreprindă măsuri eficient contra teroriştilor. Drept răspuns, guvernul a adoptat o linie mai dură în relaţiile cu ETA şi în decembrie 1997 toţi cei 23 de membrii ai aripii politice a organizaţiei, partidul Herri Batasuma. -au fost condamnaţi la câte şapte ani de puşcărie pentru colaborare cu un grup armat.

r Situaţia oarecum asemănătoare din Irlanda de Nord şi acordurile de pace semnate de IRA şi de Guvernul britanic au influenţat şi politica ETA, aceştia anunţând în septembrie 1998 o încetare unilaterală a focului, prima după trei decenii de luptă antiguvernamentală. Cu toate că ETA a susţinut necesitatea unui armistiţiu pentru a netezii calea unei înţelegeri între Herri Batasuma şi Madrid, guvernul a respins iniţiativa de pace, considerând că armistiţiul este doar un truc tactic, care să permită teroriştilor să se reînarmeze şi să pregătească noi atacuri. într-adevăr, în timpul acestui armistiţiu au avut loc mai multe raiduri suspecte la unele depozite de armament ale armatei şi la fabrici de muniţii. Cu toate că în timpul armistiţiului nu au avut loc atentate teroriste semnificative, nici linişte nu fost! In Ţara Bascilor au avut loc în permanenţă atacuri contra proprietăţilor politicienilor locali, asupra unor vehicule ale poştei şi asupra băncilor, toate, în viziunea ETA, fiind simboluri ale suzeranităţii spaniole.

La sfârşitul lumi noiembrie, după 14 luni de la proclamarea încetării focului, ETA a anunţat că va relua atacarea ţintelor spaniole începând cu data de 3 decembrie 1999. Reluarea ostilităţilor a fost motivată de creşterea intensităţii acţiunilor represive guvernamentale şi de eşecul moderaţilor naţionalişti basci de a colabora cu ETA, în scopul înfiinţării statului basc independent mult visat. Un responsabil al ETA declara cu această ocazie „Procesul de pace este blocat şi otrăvitor. în conformitate cu angajamentul asumat, de a apăra Ţara Bascilor, a fost luată decizia de a reîncepe lupta armată”.

Se presupune că ETA nu are mai mult de 20 de membrii duri şi câteva sute de suporteri. Membrii organizaţiei sunt împărţiţi în mici celule, care nu au decât foarte puţine legături cu conducerea şi niciodată între ele, creându-se o structură piramidală foarte greu de penetrat de către agenţii guvernului. Cartierul general al organizaţiei este în regiunile basce din Franţa şi Spania, dar există membrii şi simpatizanţi activi rezidenţi în Algeria, Argentina, Belgia, Insulele Capului Verde, Cuba, Republica Dominicană, Ecuador, Germania, Olanda, Italia, Mexic, Panama, Insulele Sao Tonte & Principe, Uruguay şi Venezuala. Mai recent, activitatea’ETA a fost coordonată din Franţa, unii lideri punându-se la adăpost de poliţia spaniolă tocmai în America de Sud.

în funcţie de conjunctura politică internaţională, de-a lungul timpului, teroriştii ETA s-au antrenat în Libia, Yemmenul de Sud, Liban, Nicaragua, unii dintre ei găsindu-şi locuri sigure de adăpost în Cuba. Prin intermediul aripilor politice, recunoscute legal, IRA şi ETA au întreţinut strânse legături, semnându-se chiar un acord de colaborare între cele două grupări teroriste în aprilie 1972, ulterior alăturându-se şi Frontul Breton pentru Independenţă acestei înţelegeri.

In principal, fondurile provin de la simpatizanţii basci, dar nu sunt ocolite nici activităţi specifice crimei organizate, cum ar fi extorcarea (colectarea aşa zisei „taxă revoluţionară bască”), traficul de droguri, răpiri în scopul obţinerii răscumpărării (46 din 1970 până în prezent) şi jafuri armate. Banii sunt folosiţi în finanţarea „activităţii revoluţionare”, asasinate, atacuri cu bombe (se folosesc dispozitive foarte sofisticate, exploziv«! preferat fiind Goma 2) şi atacuri de gherilă.

Grupul operează în special în regiunile autonome basce, din Franţa şi Spania, dar nu se fereşte să atace ţinte franceze şi spaniole; oriunde consideră necesar; sunt oricând gata să acorde asistenţă organizaţiilor teroriste din America Latină, dar spre deosebire de acestea şi de marea majoritate a celorlalţi terorişti, nu au ataca, încă, interesele sau cetăţenii americani.

Activitatea teroristă a început imediat după constituirea organizaţiei, iar din 1968 au demarat o campanie organizată de asasinate la adresa oficialilor guvernamentali, a membrilor forţelor armate şi de securitate, a politicienilor şi magistraţilor. Cel mai spectaculos succes a fost asasinarea în decembrie 1973, a amiralului Luis Carrero Blanco, considerat la acea vreme, cel mai posibil succesor al generalului Franco. Acest atentat a avut o contribuţie deosebit de importantă la grăbirea sfârşitului fascismului în Spania. Atacă fără scrupule industria turistică şi turiştii străini care vizitează ţară, după modelul deja binecunoscut a! altor organizaţii de acest fel. De la începerea campaniei sale teroriste, ETA este responsabilă de I peste 1000 de morţi.

Să vedem principalele atacuri ale ETA, care au făcut din I organizaţie cel mai ucigător grup terorist european, lăsându-vă pe I Dumneavoastră să decideţi dacă aceste acţiuni au ceva în comun cu I lupta pentru independenţă a bascilor!

Scurta cronologie a atentatelor ETA

27 august 2001, o maşină capcană explodează pe principalul I aeroport din capitala spaniolă, Barajs, dar nu produce victime, deoarece un I telefon anonim, dat din regiunea bască, a avertizat poliţia cu circa o ori I înaintea exploziei. Este al treilea atac ETA în decurs de o lună, asupr; I industriei turistice spaniole.

17 mai, o bombă explodează lângă Hotelul Monte Carlo, dini staţiunea turistică Rosas, din regiunea Costa Brava, în nordul Spaniei. U. I poliţist este ucis de schije, alţi trei trecători fiind uşor răniţi. Un autocar I câteva maşini sunt aVariate în explozie şi sunt sparte ferestrele clădirilorl din jur. A doua bombă a fost găsită la Valencia, unde avea loc un festiva. I popular, şi a fost detonată de la distanţă de echipele pirotehnice, fără sil producă victime. Autorităţile spaniole susţin că cele două bombe au foşti semnalate prin telefoane date la pompieri şi la ziarul separatist basc Gara I

9 mai, Inaki Totorika Vega, poliţist, în vârstă de 25 de ani, este ucişi şi un altul rănit, la Hernani în Regiunea Bască, de explozia unei maşini £apcană. Cei doi au căzut într-o ambuscadă când s-au dus să verifice uri telefon care anunţa un scandal izbucnit la o petrecere – într-o seară « vineri – organizată de tineri simpatizanţi ai ETA. Acolo au găsit un vehicul ce părea abandonat în mijlocul străzii, iar în timp ce verificau maşina, fiini în aşteptarea unui camion chemat să o tracteze, teroriştii au detonat, prii telecomandă, încărcătura explozivă.

30 octombrie, patru persoane, printre care şi Jose Francisco Querol judecător la Curtea Supremă, sunt ucişi de explozia unei bombe, pusă dl autorităţi pe seama ETA; alte 35 de persoane sunt rănite, dintre care dcnl grav. Bomba a explodat la 09hl5m. atunci când autoturismul judecătorul! trecea printr-o intersecţie din cartierul madrilen Arturo Soria.

10 octombrie, într-un atac purtând amprenta separatiştilor basci, esl ucis Luis Portero, procurorul şef ăl Regiuni de Sud. Acesta este împuşt^B mortal la intrarea în blocul în care locuia, în oraşul Granada. Peste două ol o maşină explodează în josul străzii pe care locuia magistratul, dar fără I facă noi victime. Prin această explozie ETA intenţiona să inducă poliţiei  o pistă falsă şi în acelaşi timp să distrugă maşina folosită în atacul procurorului.

29 august 2000, Manuel Indian Azaustre, 29 de ani, fost consilier municipal din partea Partidului Popular, este împuşcat în cap şi în stomac, în propriul magazin din oraşul Zamarraga; moare apoi în urma rănilor primite. ETA şi-a asumat responsabilitatea acestui atentat.

august, doi agenţi ai Gărzii civile, un bărbat şi o femeie, sunt ucişi de explozia maşinii de patrulare pe care o foloseau, după ce teroriştii au plasat sub ea o încărcătură explozivă. Femeia a murit instantaneu* iar bărbatul pest*câteva ore, la spital.

8 august, o maşină explodează într-un cartier rezidenţial din Madrid, rănind 11 oameni, printre care şi doi copii de 3 şi 5 ani. Un individ care pretindea că este membru ETA a revendicat telefonic atentatul, cu 15 minute înainte de explozie. Un reporter de la un post de radio, martor la explozie, a presupus că bomba era destinată unui înalt funcţionar, Pio Garcia Escudero, al Partidului Popular, de guvernământ, care urma să treacă pe acolo.

7 august, patru terorişti cad victime exploziei propriei maşini capcană, pe care se pregăteau să o amplaseze în cartierul supra-populat Boluta, din Bilbao, în jurul orei 11. Poliţia a estimat încărcătura la 30 de kg.

15 iulie, consilierul municipal Jose Maria Martin Carpena, de 50 de ani, este împuşcat mortal în faţa soţiei şi fiicei sale, în staţiunea Costa del Sol, de pe insula Malaga.

23 februarie, Fernando Buesa Blanco, politician socialist şi Jorge Diez Elorza, bodygardul său, sunt ucişi de suflul exploziei unei maşini capcana, detonată prin telecomandă şi amplasată în campusul Universităţii din Vitoria, capitala regiunii Basce.

21 ianuarie, locotenent-colonel Pedro Antonio Garcia, de 48 de ani, este ucis de explozia unei maşini la Madrid. Bomba fost detonată fix la ora- locală 8, în partea de sud-est a capitalei. Peste 40 de minute, exact atunci când forţele de securitate şi echipele medicale soseau la faţa locului, o a doua bombă explodează, de data aceasta tară a mai face victime. Poliţia a dezvăluit apoi şi existenţa unei a treia bombe în zonă, care a fost dezamorsată fără alte incidente.

28 februarie 1998, un trăgător al ETA îi împuşcă mortal, la Sevillia, pe Alberto Himnas Beseril, politician al Partidului Popular şi pe soţia acestuia. Este primul atentat reuşit de separatiştii basci în afara graniţelor provinciei lor.

16 Decembrie 1995, mai multa bombe explodează în diferite raioane ale unui magazin din Valencia, omorând o persoană şi rănind alte opt. printre care şi un cetăţean american. ETA a revendicat acest atac.

29 mai 1991, teroriştii basci au revendicat o explozie a unei maşin: capcană care a distrus o cazarmă a Gărzii Civile din Barcelona, ucigând 9 oameni şi rănind peste 50.

27 octombrie 1989, ETA detonează o maşină în faţa biroului ataşatului comercial al Spaniei la Haga. Nu se înregistrează victime.

14 octombrie 1989, la Biaritz şi la Saint Jean de Luz, în Franţa, explodează mai multe bombe, amplasate într-o curăţătorie chimică, ur birou al Partidului Socialist (de guvernământ) şi pe o vedetă a poliţiei, fără să producă victime, doar pagube materiale. Atacul a fost revendicat de ETA, ca răspuns la extrădarea de către Franţa a unor activişti a: organizaţiei Gărzii Civile.

După cum era de aşteptat, conceptul de „integrare europeană” putea să ocolească tocmai organizaţiile teroriste. La propunerea ETA, avut loc în august 1983 o întâlnire a responsabililor mai multor grup teroriste europene-Mişcarea de Eliberare din Corsica, Catalonia Lib IRA, KADEK şi bineînţeles ETA-care au semnat o declaraţie comună, peste câteva luni, la 2 ianuarie 1984, la Hamburg, să adere la ac document şi Dev Sol şi PKK.

In ultimul deceniu necazurile ETA au luat o mai mare amploare, ma ales prin înfiinţarea de către Guvernul spaniol a unei forţe autonom^, poliţie, care operează în Ţara Bascilor şi care are ca principal sc anihilarea organizaţiilor teroriste din regiune. Cel mai notabil succes al no structuri a fost raidul din noiembrie 1994, când a fost arestată întrea^ structură de comandă a celulei Valencia. Franţa, la rândul ei, duce o lu~ necruţătoare cu ETA, reuşind la 25 august 1994 s-o aresteze, la Aix-e Provence, pe Maria Idoia Lopez, alias Tigroaica, membră a „Comandoul Madrid”, răspunzătoare de uciderea, între 1980 şi 1986 a 17 membri.

 

 

 

Bibliografie:

wikipedia.com

Nicolaie Predescu, Reteaua terorii

Related posts

Leave a Comment