O incursiune in tainele Religiilor Lumii (Partea 1) Iudaismul

Incepand de astazi, ne propunem, pe langa discutiile legate de destinatiile lumii, sa vorbim si despre culturile popoarelor. Cultura unui popor este ceva mai vast, cuprinzand deopotriva artele, limba vorbita, obiceiurile si traditiile istorice. Insa, cea mai importanta componenta a ei, este cea spirituala, cea care tine de religie. Pe de o parte, o facem din motivul conform caruia subiectul apartenentei popoarelor la un anume tip de religie a fascinat dintotdeauna. Dintr-o alta perspectiva, este foarte important sa cunosti particularitatile culturale (in speta cele de natura religioasa) ale unui popor din…

Egipt: Cele mai importante atractii turistice

Peisajele Egiptului Privit din satelit, Egiptul este o întindere goală, de culoare galbenă, străbătută de o singură venă albastru-închis, care, când ajunge aproape de vârf, se ramifică într-un evantai pentru a se întâlni cu marea. Această privelişte arată adevărul din expresia „Nilul Egiptului” folosită frecvent. Deşi ţara aceasta are o suprafaţă uriaşă, toate mileniile de civilizaţie egipteană sunt îngrămădite în Valea Nilului, firul cel unic, dătător de viaţă. Pornind din două izvoare-gemene din estul Africii, din zona Sudanului, Nilul străbate 6.650 km înainte de a se vărsa în Marea Mediterană La…

Mitologia: esenta culturii si turismului in Grecia

Muntele Olimp - Mitologia greaca-Grecia

Multi turisti cauta Grecia in mod special pentru marile si peisajele ei. Insa, intreaga cultura greaca se exprima prin miturile sale antice. Incercarea de a se apropia de aceasta tara fara a avea macar cateva cunostinte elementare despre mitologie este o mare pierdere pentru orice vizitator. Pare inacceptabil sa gandesti ca iti faci vacanta, de exemplu la poalele muntelui Olimp, si sa nu ii stii minima semnificatie mitologica. In acest post ne propunem sa intram in aceasta atmosfera de poveste si sa ne insusim cateva cunostinte de mitologie greaca. Zeii…

Delphi, Grecia: Impresii si detalii din excursie

Delphi- Centrul culturii grecesti Impresii din Delphi Grecii antici considerau Delfi drept centrul lumii, si pentru vizitatorul modern care doreste sa calatoreasca in afara Atenei, aceasta ar trebui sa fie centru oricarui intinerar. Situl se afla pe versantul sudic al Muntelui Parnas (Parnassos), cu dechidere  asupra unei vai largi, plina de maslini, care se revarsa spre coasta. Chiar si fara minunatiile sitului antic, locul acesta ar fi pe buna dreptate de neuitat. Desi romanii prefera pe buna dreptate excursiile la Muntele Athos, Muntele Olimp sau Meteora, trebuie spus ca Delfi…

Top 7 cele mai ieftine tari in care sa calatoresti

Top 7 cele mai ieftine tari in care sa calatoresti Va invitam sa le cunoasteti. Calatoriile sunt scumpe in general si mai in toate cazurile suntem constransi de bugete reduse. Cu toate astea, experimentarea minunilor pe care planeta le are de oferit este posibila daca cautam cu atentie pe prietenul Google. Mai mult, in unele dintre destinatii am fost noi, dupa care am impartasit experientele noastre. Norocul face ca sunt o sumedenie tari si super-destinatii de vacanta care se pot face la un buget relativ redus. In acest articol ne-am propus sa…

Vacanta Dubai: Prima parte, Dubai Creek

Impresii din Dubai Creek Intr-un post anterior am vorbit aici despre principalele 10 atractii ale Dubai, EAU. Printre acestea, una dintre cele mai frumoase zone (bineinteles, si deloc kitchoasa), este Dubai Creek. Este in opinia noastra primul obiectiv turistic, noi nu suntem fani Burj Khalifa, il consideram un kitsch. Acest canal Iung, ce desparte oraşul în doua, este sufletul vechiului şi noului Dubai – un amestec vibrant de trecut şi prezent Exista un contrast fascinant intre tradiţionalele dhow din lemn descărcate pe chei şi uimitoarea arhitecturâ modernă, reprezentată de clădiri…