O incursiune in tainele Religiilor Lumii (Partea 1) Iudaismul

Incepand de astazi, ne propunem, pe langa discutiile legate de destinatiile lumii, sa vorbim si despre culturile popoarelor. Cultura unui popor este ceva mai vast, cuprinzand deopotriva artele, limba vorbita, obiceiurile si traditiile istorice. Insa, cea mai importanta componenta a ei, este cea spirituala, cea care tine de religie. Pe de o parte, o facem din motivul conform caruia subiectul apartenentei popoarelor la un anume tip de religie a fascinat dintotdeauna. Dintr-o alta perspectiva, este foarte important sa cunosti particularitatile culturale (in speta cele de natura religioasa) ale unui popor din…

Mai putem vorbi de religie intr-un secol al stiintei? Da!

Studiem fara incetare cerul, incercam sa aflam care este locul nostru in acest Univers complex si misterios. Cu toate acestea, mereu invatam cate ceva, si pe masura ce credem ca ne-am lamurit, alte lucruri ni se dezvaluie si alte intrebari ne incoltesc in minte. Magda Stavinschi, directorul institutului astronomic al Academiei Romane, un reprezentant de seama al mediul stiintific national, se intreba pe buna dreptate de unde survine intotdeaua misterul? Din neputinta noastra de a cunoaste totul, din taine pe care nu le vom descifra niciodata? De ce suntem aici…

Cand s-au despartit cu adevarat Stiinta si Religia?

La intrebarea “ Cand a intrat religia in conflict cu stiinta?”, cea mai mare dintre respondenti, se vor gandi cu siguranta la celebrele cazuri Darwin, sau la Galilei. Nimic mai fals, ruptura se produsese cu mult mai inainte, astfel ca, in cele ce urmeaza, vom incerca sa facem un pic de lumina in acest sens. Din cele mai vechi timpuri, omul a fost profund interesat de originile sale și modul în care a apărut, mecanismele prin care a evoluat și locul către care se îndreaptă.  Dintr-un interes special, şi totodată…