Una dintre marile provocari ale secolului 21- Firma ecologica

Adresarea marilor provocări de natură ecologică (încălzirea globală, subțierea stratului de ozon, atenuarea biodiversității, despădurirea galopantă, deteriorarea condițiilor de viață în marile aglomerări urbane) presupune eforturi concertate la nivel internațional, strategii și politici publice naționale proactive și inteligent elaborate și implementate și de asemenea ascuțirea responsabilității cetățenești.  Acuitatea acetor probleme este accentuată și de caracterul lor transfrontalier, ceea ce impune soluții convenite prin consens, acceptate de toate componentele societății și  cuantificabile ca efect. In acest context, companiile trebuie să sufere transformări la toate nivelurile pentru a putea functiona într-un viitor al resurselor limitate.

 

Mediul- o responsabilitate economica globala

A devenit deja un truism faptul că în secolul XXI, creșterea economică, proces care depinde acum de noi determinanți, trebuie cuantificat onest și relevant și plasat într-o nouă logică dominantă, este obligatoriu să fie una inteligentă, sustenabilă și inclusivă social. Astfel de deziderat ambițios poate fi înfăptuit prin valorificarea resurselor intelectuale prin care să se obțină așa numita „creștere economică inteligentă” dupa cum spunea Kazuo Inamori, fondatorul Kyocera Japonia „Managementul reduce intensitatea consumului de energie, prin intensificarea consumului resurselor intelectuale”. În cartea sa „Pentru oameni și profit – O filozofie a afacerilor secolului 21”  el  susținea că se impune o schimbare de paradigmă economică, lucru care se poate realiza prin dobandirea de noi abilități:„ acel ceva care trebuie învățat”. La nivelul Uniunii Europene, pentru asigurarea unui viitor favorabil dezvoltării durabile trebuie privit deja dincolo de prioritățile pe termen scurt. Această sarcină revine in egală masură celor care decid în materie de politici economice generale și sectoriale, managerilor companiilor, organizațiilor non-guvernamentale dar și  indivizilor. Suntem martorii unui peisaj care trebuie să găsească echilibrele dinamice în condiții dintre cele mai nefavorabile din cauza  efectelor crizei economice mondiale, care necesită reacții  rapide, de termen scurt și care consumă enorme resurse financiare. Tocmai în acest climat societal turbulent, ale cărui vulnerabilități structurale au fost exacerbate de intensitatea crizei financiare globale, devine indiscutabil că, indiferent de ideologiile politice și de palierele sociale nu trebuie abandonate investițiile destinate prezervării mediului ambiant. Orientarea unor resurse importante către mediu se impune din cel puțin două motive majore. În primul rând  deteriorarea ecosistemelor, așa cum opina Peter Drucker( Realitățile Zilei de Mâine/ 1999) părintele managementului modern, poate fi iremediabilă „ Ameninţarea habitatului uman, a ecologiei este cu mult mai gravă decât au fost vreodată comerţul cu sclavi sau pirateria şi, mai mult, ea poate afecta în mod direct fiecare individ în parte. Dacă există vreo cale de a îndepărta acest pericol, atunci ea nu poate fi decât prin angajare şi acţiune conjugată, la nivel transnaţional”. În al doilea rand, este posibil ca tocmai din aceasta zonă sa survina acea schimbare de paradigma economica de care vorbea Inamori. Dintotdeauna, schimbarea s-a dovedit a fi un subiect care a produs îngrijorare, a fost însoțit de reticență și nu a fost primit cu entuziam de nici un palier al socității. Pentru a performa în această lume cu un coeficient tot mai mare de globalizaare, companiile nu trebuie să renunțe la a inova. Asupra acestui aspect trăgea un semnal de alarmă Peter Drucker (Managementul viitorului/ 2004) și anume faptul că economia actuală în intregul ei (toate organizațiile care o compun, indiferent de tipologia lor) necesită schimbări, alte proiecții financiare dar care până la urmă pot aduce succesul economic in viitor : ”dacă începi prin a considera schimbarea drept o ameninţare, nu vei inova nimic niciodată. Să nu negăm ceva numai pentru că este în afara planurilor noastre. Adesea neprevăzutul este cea mai bună sursă de inovaţii”.

 

Esecul Teoriei Modernizarii Ecologice in Capitalism

 

În termen de sociologie a mediului există o continuă dezbatere concentrată pe cauzele, consecințele, căile viitoare pentru societate din perspectiva diferitelor probleme de mediu, inclusiv schimbările climatice la nivel global, care se conturează a fi cea mai importantă dintre ele. Cea mai cunoscută si bine structurată epistemologic și metodologic teorie care se ocupă de reformarea ecosistemului complex din prezent poartă denumirea de Teoria Modernizării Ecologice. Aceasta combină idei de modernizare si dezvoltare economică cu sustenabilitatea mediului. Cu toate că multe alte teorii consideră economia funcțională de piață și, îndeosebi subcomponenta sa neo-liberală ca fiind incompatibilă economic cu acest tip de modernizare ecologică a companiilor, teoreticienii sustinatori ai modernizarii ecologice argumentează că tranziția poate avea loc în cadrul structurilor existente din societate prin reforme care să vizeze modelul de dezvoltare industrială si schimbarea paradigmei tehnologice astfel încât să se asigure un nivel mult sporit de sustenabilitate în plan ambiental. În contrast cu ideile de susținere a reformei ecosistemului, putem spune ca Teoria Modernizarii Ecologice cunoaste un esec in ceea ce priveste aplicabilitatea reala. Exista voci care sustin sistemele moderne, capitaliste de productie nu sunt sustenabile ecologic. Astfel, Foster (1995) sublinia faptul că exista o creștere anuală de 3% a producției industriale, ceea ce ar însemna că producția mondială s-ar dubla pe parcursul fiecărui sfert de secol. Această realitate subliniază limitele ecologice ale planetei în furnizarea de resurse pentru banda producției. Capitalismul este o formă economică de organizare „materialistă” care necesită o creștere economică constantă si care este in permanență angrenat către consumul de resurse. Consecința directă a unei astfel de forme de organizare este degradarea ecologică prin ritmul crescut al extracțiilor naturale si a altor forme complementare toxice pentru mediu ale acestei activități.

 

Un management de mediu orientat catre sustenabilitate

Dezvoltarea durabilă urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi. Trecerea de la managemnt la leadership și apoi la governance devine implacabilă și urgentă atât în mediul privat cât și la nivelul instituțiilor publice. Dupa cum opina P. Drucker, „Managementul, în forma actuală, a apărut într-adevăr mai întâi în marile organizaţii economice. Ne-am dat, însă, curând seama că managementul este necesar în toate organizaţiile moderne, indiferent dacă acestea sunt sau nu economice.” Totodată, reputatul specialist susținea că „În istoria omenirii s-a întâmplat de puţine ori ca un sistem să se dezvolte atât de repede sau să aibă un impact atât de mare cum a avut managementul. El a dus la crearea unei economii globale şi a determinat stabilirea de noi reguli pentru ţările care urmau să participe la acest sistem de pe poziţii de egalitate”.

Politica de mediu joacă un rol important în viața „companiei ecologice” și este considerată ca fiind elementul motor al implementării și îmbunătățirii sistemului de management. Politica de mediu trebuie să reflecte angajamentul conducerii organizației de a se conforma legislației in vigoare si de a urmări performanța si îmbunătățirea continuă, educarea personalui propriu, reprezintă baza pe care se sprijină organizația pentru a-și fixa obiectivele si țintele de mediu. De aceea, este necesar ca politica de mediu să fie suficient de clară pentru a fi înțeleasă de părțile interesate (atăt în cadrul organizației cât si in exterior), analizată si revizuită periodic pentru a reflecta modificarea condițiilor și informațiilor. Se recomandă de asemenea, ca domeniul său de aplicare să fie clar identificat. Conducerea organizației trebuie să defineasca si să adapteze politica sa de mediu în contextul politicii de mediu al oricărui ansamblu organizațional căruia îi aparține și în care funcționează, sa  precizeze obiectivele și prioritățile acesteia în domeniul mediului.

Ramus si Montiel argumentau că mediul instituțional (organizații interesate sau presiuni ale guvernului) creează stimulente financiare pentru angajarea firmelor în politici de mediu, indiferent de natura activitații lor. Dar, cu toate acestea, numai acele companii care preconizează un profit sau care sunt in situația stergerii unor datorii se implică in polticile de mediu (Ramus si Moriel/2005). Un studiu internațional pentru sustenabilitatea marilor companii, efectuat la comanda KPMG in anul 2002, a arătat ca societățile de top au îmbrățișat politica pentru că ele credeau în reducerea costurilor de operare si în îmbunătățirea eficienței, aspect care conducea la dezvoltarea de noi produse si servicii inovatoare necesare deschiderii de noi piețe si totodată reducerea pierderilor prin managementul integrat al riscului. Cu toate acestea, dacă durabilitatea nu reprezintă o dorința explicită a companiei, o intenție strategică de afaceri, evidențele empirice atestă faptul că e puțin probabil că acestea să pună in aplicare programe de sustenabilitate. Mai mult, companiile au arătat preocupare în principal față de problemele de responsabilitate corporatistă ( etica, responsabilitate sociala si durabilitate) prin utilizarea de argumente instrumentale.

 

Raportul Ren 21, unul imbucurator

 

În ciuda unor progrese care pot fi apreciate ca modeste în materie de investiții, de ținere sub control a procesului de încălzire globală și de elaborare și implementare a unor politici energetice reformate, atât la nivel național cât și în cadrul Sistemului Națiunilor Unite poate fi salutat faptul că inca din anul 2012 in Qatar, cu ocazia unei conferinte intitulate  „ Power Forward: Why the World’s Largest Companies are Investing in Renewable Energy?”, cvasitotalitatea marilor companii participante au ținut să demonstreze că folosirea unor practici de business intensive în energie regenerabila a devenit un standard pentru ele. Importante studii realizate la nivel internațional arata ca mai mult de jumatate din companiile prezente in Fortune Top 100 si mai mult de două treimi din Global Top 100 au angajamente de reducere a emisiilor de carbon, angajamente de investiții în surse de energie regenrabilă sau chiar pe ambele. „ Trecerea la nivel mondial către o nouă etapă, una a emisiilor reduse de carbon, este accelerată de interesul public pentru schimbările climatice majore”se afirmă în raportul final al conferinței. AT&T, DuPont, General Motors, Google, HP, Sprint si Walmart se află printre companiile din raport care și-au fixat obiective investiții în resurse de energie regenerabilă si reducerea gazelor cu efect de seră

Sperante pentru un viitor ecologic

Suntem nevoiti sa speram in schimbarea de atitudine si in transformarea organizației economice tradiționale într-una ecologică. Cu toate acestea, sunt aspecte economice majore ce nu se pot transforma intr-o perioada restransa de timp. O schimbare foarte rapidă ar avea implicații majore asupra stabilității actualelor sisteme sociale, a locurilor de muncă ( preponderent in economiile emergente). Acest deziderat poate fi realizat prin aplicarea unui mix de masuri: un management orientat către mediu, achiziții verzi, responsabilizarea resurselor umane si  alocarea unor mai mari resurse financiare in materie de cercetare a surselor de energie regenerabilă. Disponibilitatea celor mai mari companii la nivel global pentru viitoare investiții în reducerea consumului de energie neregenerabilă, reducerea gazelor cu efect de sera, producția de energie eoliană si creșterea consumului de energie regenerabilă ne face sa fim optimiști si încrezatori.

 

 

BIBLIOGRAFIE

Drucker, P., Managementul viitorului, Editura ASAB, Bucureşti, 2004, p.81
Drucker, P., Realităţile zilei de mâîne, Editura Teora, Bucureşti, 1999

Foster J.B. (1995). Global ecology and the common good. Monthly Review

Kazuo Inamori , Oameni şi profit – o filozofie economică pentru sec. XXI, Editura Economică, Bucureşti 1998

KPMG, 2002. Kpmg International Survey of Corporate Sustainability Reporting June. The Netherlands:KPMG/WIMM

Companies are Investing in Renewable Energy? Link: http://ens-newswire.com/2012/12/17/worlds-largest-companies-embracing-clean-energy

Ramus, C. & Montiel, I. 2005. When are corporate environmental policiei form of „ Greenwashing”?. Business & Society

Related posts

Leave a Comment