Vacanta in Pelopones: Impresii si detalii importante despre Monemvasia, Mani, Pensinsula Messeniana si Patra

Pelopones este o peninsulă în sudul Greciei, constituind aproape întreg teritoriul țării de la sud de Golful Corint. Pelopones s-a “unit” cu Grecia continentala dupa constructia magnificului canal din Corint. Are insa doua legaturi terestre cu Grecia, una naturala sub forma Istmului Corint și una artificială, reprezentată de Podul Rio-Antirio (terminat în 2004).

Peninsula are un interior muntos și coaste neregulate, cel mai înalt punct fiind Muntele Taygetus. Include patru peninsule îndreptate spre sud, Messenia, Peninsula Mani, Capul Malea (cunoscut de asemenea ca Epidaurus Limera), și Argolida în nord-estul îndepărtat al Peloponezului.
În largul coastei peloponeziace se află două arhipelaguri: Insulele argo-saronice spre est și Insulele ionice în vest. Insula Kythira, din apropiere de peninsula Epidaurus Limera din sudul Peloponezului este considerată ca făcând parte din Insulele ionice.

Mulţumita varietatii incredibile a peisajelor şi a numeroaselor opţiuni oferite vizitatorilor, Peloponezul se transformă treptat într-o destinaţie tot mai atractivă. Lacuri şi izvoare integrate in peisaje pitoreşti cu culori fantasmagorice pe tot parcursul anului inconjoara catunele montane în Arcadia şi Corint. Plaje de o frumusete deosebita se gasesc în Messinia şi Lakonia. Reţeaua de drumuri este bună şi o vizită la Peloponese merită cu siguranţă, fiind o experienţă extraordinară.

Daca intr-un post anterior despre Pelopones am discutat despre destinatiile Nafplio, Tyrins si Argos, astazi ne propunem sa vedem si alte zone importante de aici: Monemvasia, Mani, Peninsula Messeniana si Patra.


Monemvasia

Este uimitor faptul că numele Monemvasia este extrem de puţin cunoscut în afara Greciei, pentru că acesta este unul dintre cele mai incredibile oraşe din întreaga ţară. Rezultatul acestei stări de fapt este că Monemvasia rămâne necotropit de turişti. Cei care se avântă până aici privesc oraşul ca pe un loc special, pe care doar puţini au privilegiul de a-l vedea.

Lângă ţărm se ridică o stâncă uriaşă cât un munte, legată de uscat doar printr-o fâşie îngustă de pământ Aceasta este Monemva­sia, cunoscută şi drept Gibraltarul Greciei. Când te apropii de ea pentru prima dată, s-ar putea să simţi că, da, este cu adevărat o pri­velişte impresionantă – dar după ce ai văzut-o, ce mai urmează? Ei, atunci, fie pe jos, fie cu maşina, străbaţi drumul până la intrare; dacă mergi cu maşina, va trebui să o laşi afară. Numele Monemvasia înseamnă „o singură intrare”. Pen­tru a descoperi secretele acestei insule remarcabile trebuie să treci prin singura poartă de acces, exact ca într-o cetate medievala.  Poarta este extrem de ingusta, pe ea poate intra cel mult un mă­gar bine încărcat.

 

Frumusetea deosebita a Monemvasiei


Frumusetea deosebita a Monemvasiei- Vacanta in Pelopones

După ce intri pe respectiva poartă, simţi că păşeşti înapoi în secolul al XlV-lea, când Monemvasia era un oraş bizantin aglomerat, locuit de aproximativ 50.000 de oameni. Astăzi, populaţia sa permanentă este de doar 50 de locuitori, oraşul rămânând bântuit de fantome şi de ecouri ale trecutului, Câteva dintre vechile case au fost renovate şi transformate în hoteluri, iar alte câteva s-au réinventât în chip de restaurante şi magazine de suveni­re. Dar dezvoltarea s-a petrecut la scară foarte mică şi atmosfera medievala incarca inca locul, aşa că dacă vei dori să stai în oraşul vechi şi să simţi adevărata savoare din Monemvasia, va trebui să faci rezervări din vreme. Mai există şi câte­va hoteluri mici şi simple în oraşul nou, partea de pe uscat.

O stanca imensa a devenit insulă odată cu ruperea din continent, dato­rată unui cutremur petrecut în 375 d.Hr., şi oraşul vechi a fost întemeiat în secolul al Vl-lea dHt, când s-a construit şi primul drum. A devenit un port extrem de important, care controla trecerea corăbiilor aflate în voiaj pe ruta din sudul Peloponesului, între Italia si Constantinopol.

Având o singură intrare şi pereţi netezi, stânca era practic inexpugnabilă, singura dată când a cedat unui asediu întâmplân- du-seîn 1821, în timpul Războiului de Independenţă, când ocupanţii turci au fost prinşi aici şi asediaţi de către greci. După cinci luni, oamenii dinăuntru ajunseseră să mănânce iarbă, şobolani şi chiar – se spune – unii pe ceilalţi, înainte de a se preda.

Fie că vizitezi locui în timpul zilei, fie seara, lasă-ţi timp pentru a te plimba pe străzi – nu doar pe străzile principale, dar si pe străduţele dosnice, unde casele şi bisericile în ruină creează o ima­gine a ceea ce a fost cândva viaţa oamenilor de aici.

Imediat pe stânga, cum intri pe poarta de acces, se află casa în care s-a născut respectatul poet grec Yannis Ritsos (1909-1990). Caută în colţul cel mai îndepărtat al satului biserica Panagia Chiysafitissa. Data­rea certă a construcţiei nu a putut fi realizată, dar aceasta a fost restau­rată de veneţieni în secolul al XVI I l-lea. Clopotul îi este agăţat de ramurile unui salcâm. în apropi­ere se află biserica mai mare Agios Nikolaos, construită în 1703. Toate acestea se află în zona denumită orasul de jos.

 Drumul până ia oraşul de sus din vârful stâncii te duce de-a lungul unei poteci de piatră în zig/zag, care te lasă la o altă intrare, unde încă se găsesc porţile de fier originale. Insă tot ceea ce a mai ramas din oraşul de sus este biserica din secolul al XIlMea Agia Sofia, singură in vârful muntelui. Fa efortul de a urca pana aici, privelistea e superba.

 

Mani, intre actualitate si Istorie

Mani, Pelopones- o locatie care impleteste perfect actualitatea lumii moderne cu istoria glorioasa

Dintre cele trei peninsule care se avântă către sud din masa compactă a Peloponesului, „de­getul” central se numeşte Mani. Vârful acestuia se află la Akra Tenaro (cunoscut şi drept Capul Matapan) şi este punctul cel mai sudic din partea continentală a Greciei – dar şi legendara intrare în Hades (tărâmul morţilor). Chiar şi fără astfel de asocieri, când vei intra în Mani, vei şti că intri într-o regiune specială.

Peisajul devine mult mai arid şi mai stâncos în Mani de Jos, unde vei începe să observi casele înalte de piatră, asemănătoare unor turnuri, care aduc aminte de violenţa vieţii de altădată din aceste locuri.

Depărtarea la care se află Mani a însemnat că acesta a fost întotdeauna un loc de refugiu şi de evadare, iar familiile care s-au stabilit aici în se­colul al XV-lea au devenit adevărate clanuri, luptându-se cu îndârjire pen­tru cele mai bune pământuri, aici  Familia Nyklian şi-a impus dominaţia. Iniţial, numai cei din această familie aveau dreptul să construiască pe proprie­tăţile lor casele asemănătoare unor caracteristice zonei, care erau folosite atât pentru apărare, cât şi pentru atac. Cu cât mai înalt era tumul, cu atât era mai uşor să se tragă asupra duşmanilor prin deschizăturile înguste ale ferestrelor. Ulterior, şi alte familii au început să-şi construiască turnuri, fiecare încercând să le înalţe cât mai sus cu putinţă Dacă o familie aducea vreo ofensă alteia, sau ucidea pe cineva, conflictul izbucnea imediat, anunţat de dangătul clopotelor de la bisenci şi de retragerea în propriile turnuri a familiilor implicate. Astfel de conflicte durau uneori şi ani în şir, fiind chiar trecute generaţiilor următoare, de  puternic. Alimentarea caselor-turn nu era dificil de realizat – femeile erau protejate şi puteau continua să aducă mâncare bărbaţilor lor din case. Singurele momente de acalmie din cursul acestor conflicte aveau loc la vremea recoltei, când se încheia un armistiţiu. Conflictele se încheiau doar odată cu anihilarea totală sau cu capitularea uneia dintre familii. Ultimul astfel de conflict atestat istoric s-a petrecut în 1870 la Kita şi a fost oprit doar la intervenţia armatei greceşti.

Kita este un loc în care casele turnuri supravieţuiesc, existând câteva grupate într-un mod spectaculos în satul Vatheia, în sudul extrem al re­giunii Mani. Dar vei vedea şi altele în timp ce călătoreşti prin zonă, uneori doar câte un turn solitar în câte un sat izolat.

Dar Mani înseamnă mult mai mult decât conflicte şi peisaje aride. Câteva sate pescăreşti încântătoare întâmpina turistii, printre acestea numârându-se Stoupa şi Kardamyfi.

In curtea unei biserici din Kardamyfi se află mormântul unui scriitor de jurnale de călătorie şi romancier britanic, Chatwin (1940-1989), care a adorat această regiune.

CUNOSCĂTORII RECOMANDA:

Nu ocoli extremitatea su­dică a Greciei continen­tale, cea mai îndepărtată zonă din Mani. Mergi pe jos până la farul de la Ca­pul Tainaro şî plimbă-te pe lângă podeaua antică de mozaic expusă în aer liber şi pe lângă ruinele unui templu clasic, trans­format în biserică.

 

Peninsula Meseniana

Cetatea din Methoni- Peninsula Meseniana- Pelopones

Cetatea din Methoni- Peninsula Meseniana- Pelopones

 

Asemenea unor străji gemene, oraşele Koroni şi Methoni se află de o parte şi de cealaltă a Peninsulei Messeniene din sud-vestul Peloponesului. Renumite cândva pentru fortăreţele lor, astăzi ele sunt cunoscute mai degrabă drept staţiuni litorale. In restul regiunii găseşti mai multe situri arheologice minore, dar interesante.

Cele două oraşe erau supranumite „ochii Veneţiei,” deoarece forturile lor observau atent întregul trafic naval dintre Italia şi Grecia. Con­strucţia castelului din Koroni  a fost începută în 1206, şi zidurile sale impunătoare sunt încă în picioare, adăpostind astăzi mănăstirea Timiou Prodromou şi câteva locuinţe private. Este un loc minunat în care să te plimbi în cursul serii. Oraşul de sub fort, un vârtej captivant de case, datează doar din 1830. Principala atracţie pentru turişti este magnifica plajă, lungă de apro­ximativ 1,6 km.

Contrastând cu fortăreaţa locuită de la Koroni, în Methoni nu vei găsi de­cât ruinele unor construcţii: case, o catedrală, o baie turceasca şi câteva pasaje subterane.

Koroni,unul dintre cele mai frumoase din Peninsula Meseniana

Koroni,unul dintre cele mai frumoase din Peninsula Meseniana

Palatul lui Nestor

în „Odiseea” lui Homer, în timp ce eroul Odiseu se luptă să se întoarcă acasă, în Insula Itaca, fiul său Telemah vizitează palatul regelui Nestor pentru a încerca să afle veşti despre propriui tată. Aici, Pol¡caste, fiica iui Nestor, îl Îmbăia2ă pe Telemah. Evident, în situl de aici a fost des­coperită şi o cadă, despre care s-a spus că ar fi cea din palatul regelui Nestor, conferind substanţă legen­dei antice.

Se recomandă o vizită la Muzeul de Arheologie aflat în satul Chora din apropiere, de preferat în cursul dimineţii. Obiectele găsite în palat sunt expuse aici, însoţite de explica­ţii clare, si sunt de mare ajutor dacă vrei să înţelegi mai bine vizita la situl propriu-zis.

Cu toate astea, locul are multe de oferit, şi scara modestă la care este construit edificiu! te aju­tă sa îţi faci o idee despre oamenii care au trăit aici. Cea mai mare parte din sit este alcătuită din fundaţii înalte de doar câţiva centimetri; însă cu ajutorul unei schiţe poţi să reconstruieşti cu uşurinţă palatul şi al propriei ima­ginaţii. Această sarcină este uşurată de extraordinara sa amplasare, pe un promontoriu ce se ridică deasu­pra mării şi a unei livezi de măslini.

Palatul lui Nestor a fost desco­perit abia în 1939, astfel că nu a fost unul dintre subiectele interpretă­rilor hîper-entuziaste ale celor ca Heinrich Schliemann. Explorările continuă şi astăzi, cu ajutorul celor mai modeme tehnici arheologice. Una dintre cele mai incredibile des­coperiri făcute aici constă în câteva sute de tăbliţe inscripţionate cu o scriere denumită Liniară B, pe care 5ir Arthur Evans a descoperit o în situl minoîc din Knossos, de pe Insu­la Creta, şi care dovedeşte existenţa unei legături între civilizaţia minolcă şi cea miceniană. Ca o ironie, tă- bîţele de lut s-au păstrat datorită faptului că au fost arse chiar în in­cendiul care a distrus palatul în jurul anului 1200 Î.Hr.

Kalamata

Din cauza aeroportului său aglomerat şi a mărimii – este cel mai mare oraş din sudul Peloponesului – Kalamata este mai degrabă un loc din care turiştii pornesc în alte direcţii, şi nu unui în care să rămână. Oraşul este renumit de multă vreme pentru calita­tea măslinelor şi a uleiului de măsline, produse ex­portate în întreaga lume. Vizitatorii ajunşi aici ar trebui neapărat să încerce să cumpere măsline autoh­tone. Cea mai interesantă parte a oraşului este cea din jurul castelului, aflată la mică distanţă de Muzeul de Arheologie.

Vedere panoramica asupra Portului din Kalamata- Pelopones- Grecia

Messetie

Se spune că antica cetate Messene a fost construită în doar 85 de zile în anul 369 Î.Hr, în chip de nouă capi­tală a poporului rnessenian. Cea mai vestică dintre ce ie trei peninsule ale Peloponesului poartă numele aces­tora. La fel ca şi alte situri, acesta îşi datorează farmecul atât ruinelor care au rezistat până ia noi, cât şi in imediata apropiere a satului Mavromati, pe versarţii Muntelui Ithomi (800 m) din extremitatea nordică a peninsulei, şi indicatoarele stradale se referă la el numindu-l Ithomi.

Situl arheologic din Ithomi- Pelopones- Grecia

Dacă eşti cu maşina, urmează drumul către Meigalas, pentru a străbate enorma şi spectaculoasa Poarta Arcadia care face parte din zidurile originale ale cetăţii. Au fost excavaţi aproximativ 9 km de ziduri, iar săpăturile din acest sit continuă şi în prezent Poţi vedea aici temelia templului lui Artemis, împreună cu ruinele acropolisului de pe vârful Muntelui Ithomi şi cu o fântână din Sanctuarul lui Asclepios, care asigu ră şi astăzi apa drn satul modern.

Sanctuarul lui Asclepios din Pelopones- Grecia

Megalopolis

Ceva mai la nord pe drumul către Tripoli, se află ruinele anticului Megalopolis, „oraşul mare”, la marginea oraşului modern care îi păstrează numele. Din aşezarea an­tică nu a mai rămas mare lucru, dar pentru a-ţi face o Idee în legătură cu gloria lui apusă, trebuie să ştii că în amfiteatrul de aici încăpeau cu uşu­rinţă 20.000 de spectatori, adică era mai mare decât cel de la Epidavros şi chiar decât Teatrul lui Dionysos din Atena.

Megalopolis a fost construit cam în aceeaşi perioadă cu Messene, 371-368 î.Hr., şi de catre acelaşi om, conducătorul teban Epaminonda. Scopul său era să aibă o serie de cetăţi defensive cu ajutorul cărora să-i ţină pe spartani la distanţă. Dar Megalopolis nu a prosperat nicioda­tă, şi chiar şi astăzi inspiră părăsire. Aerul său de loc năpădit de natură se aflăîntr-un bine-venit contrast cu siturile în care totul este perfect înregistrat şi etichetat.

Megalopolis- Pelopones- Grecia

PATRA

Cel mai mare oraş din Pdopones şi al treilea ca mărime din Grecia, Patra (sau Patras) atrage turiştii datorită portului său, care oferă acces către alte zone. Este al doilea ca mărime după Pireu, având legături cu Italia şi cu câteva dintre Insulele Ionice, dar şi conexiuni feroviare către Atena şi curse de autobuz către multe zone din Grecia continentală.

Portul din Patras- Grecia

Din Rico, aflat în imediată apropi­ere de Patra, poţi traversa Golful Corint către nordul şi vestul Greciei, făcând o scurtă călătorie cu feribotul. în prezent, aici se construieşte un pod pentru ca accesul sâ fie şi mai rapid.

Cu toate acestea, dacă te hotărăşti să petreci o noapte aici, găseşti o mulţime de hoteluri şi destule distracţii pentru a te relaxa câteva ore. Centrul oraşului este la Plateia Psila Alonia,unde terasele cafenelelor te îmbie să te aşezi şi să priveşti desfăşurarea zilnică a scenelor stradaie. La capătul sudic al promenadei de la malul mării se află biserica bizan­tină modernă de mari dimensiuni construită în 1979 pe locul în care se spune că ar fi fost martirizat sfântul. Ai putea fi surprins să afli că în această biserică se află capul sfântului, readus de la Roma la Patra în 1964.

Cea mai frumoasă zonă din Patra este oraşul de sus, de pe pantele aropclisului antic unde se înalţă în prezent un castel bizantin. Ruinele se află într-un parc foarte plăcut şi merită un urcuş până la ele De aici poţi vedea către nord peste Golful Corint, către sud până la munţii Pebponesului, şi peste Marea Ionică până la insulele Zakinthos şi Kefalonia. La câteva străzi mai la sud de castel se află un odeion (teatru) roman restaurat.  Ruinele sale se află la 200 m peste nivelul mării – un loc care îţi va bântui amintirile şi pe care trebuie nea­părat să-l vizitezi dacă ajungi pe insulă. Oraş bizantin înfloritor, în care existau 72 de biserici, Paleochora a devenit capitala insulei în 1248. Deşi oraşul fusese proiectat astfel încât să nu fie vizibil de pe mare, renumitul pirat Barharossa l-a atacat şi l-a distrus în 1537, ucigând mulţi locuitori şi luând 7.000 de prizonieri. Astăzi, printre ruine mai rezistă doar şase biserici.

 Pilos

Bărcile se leagănă, în timp ce pescarii îşi dreg plasele în acest minunat port – imagini familiare în insulele greceşti. Frumosul orăşel Pilos, aflat pe coasta de vest a Peloponesului, poate fi un popas inspirat pentru câteva zile sau chiar pentru o şedere mai lungă. Restaurantele de la malul mării servesc cele mai proaspete mâncăruri, iar un capăt al portului este dominat de castelul construit de turci in 1572, la care veneţîenii şi francezii au făcut ulte­rior completări. Unele părţi ale construcţiei sunt dărăpănate, dar, având între zidurile sale frumoasa biserică Agios Sotiros, castelul este un loc excelent pentru explorări.

Pilos domină intrarea sudică în Golful Navarino (Ormos Navarinou), pe care Insula Sphaktiria aproape că îl izolează cu totul de restul Mării Ionice, în acest golf s-a desfăşurat una dintre cele mai importante bătălii navale din jstoria Greciei. La 20 octombrie 1827, o flotă de 26 de nave greceşti şi aliate s-a apropiat de acest golf, în care aşteptau 82 de vase turceşti şi egiptene. Intenţia era de a ne­gocia, dar unul dintre vasele egiptene atras un foc de tun, lucru care a dus la izbucnirea unei bătălii în toată reguk Au fost scufundate 51 de vase turceşti, pe când grecii nu au pierdut nici unul. Urmarea a fost faptul că Gretia a câştigat supremaţia navală în zonă, ceea ce a contribuit ulterior fa câştigarea independenţei greceşti de sub dominaţia turcească în 1828.

 

Zona numita Tragana din Pilos- Pelopones- Grecia

 

 

Bibliografie: http://www.sporcle.com/games/bigtass/places-in-greece-that-are-not-monuments-nor-islands

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*